“Comoara din adâncuri” a fost desoperită întâmplător în anul 1986 de reputatul geolog Cristian Lascu, în timp ce studia proprietăţile solului în vederea construirii unei termocentrale în Mangalia.
Unică în lume, peştera Movile care se întinde pe aproximativ 12.000 de metri pătraţi ascunde un mister greu de explicat, care i-a fascinat şi preocupat intens pe cercetătorii de la NASA. Continuă lectura
Știu unde să vă duc să aflăm noi (vechi) retete romanesti! În Șopteriu de Câmpie, undeva în judetul Bistrița Năsăud, cică se gătea odinioară cam așa: borș de chișcă – chișca fiind pregătită odată cu călbașul sau caltaboșul -, cu cârnațul cu ai și chiper – ai fiind usturoiul -, când se „ușide porcul”, zice-se, adică de Ignat. Se mai gătea „borș de șălate dires cu smântână și ou”, servit cu balmoș – mămăligă fiartă în zer. Continuă lectura
text:Tudor Cires
În toamna anului 2012, o descoperire uluitoare făcută de Karen King, profesor al Școlii de Teologie de la Universitatea Harvard, făcea înconjurul lumii: un fragment de papirus – datat inițial ca fiind din secolul IV – releva faptul că Iisus… a fost căsătorit.
Papirusul este scris în limba coptă, iar din traducerea lui reiese că Iisus avea o soție. După un an și jumătate de teste, profesoara americană anunță că documentul este autentic. Autenticitatea a fost confirmată și de către cercetătorii de la o altă prestigioasă instituție americană, Universitatea Columbia.
În 2012, descoperirea textului a provocat senzaţie, datorită conținutului său: Iisus, în timpul unei predici, menţionează că are o soţie. Analiza chimică a cernelii folosite și datarea cu carbon 14 au schimbat puțin – foarte puțin – datele problemei, în sensul în care s-a putut atesta că documentul este scris în preajma anului 700, probabil într-o comunitate creștină din Egipt.
Ipoteza că Iisus ar fi fost căsătorit este susținută de textul scris pe acest fragment de papirus, în care este citat Iisus, care relatează una dintre predicile acestuia dinaintea discipolilor săi: „Iisus le-a spus lor: Soţia mea… Şi ea îmi va fi discipolă”.
Karen King, care și-a dedicat ultimii ani studierii acestui controversat document, l-a numit: „Evanghelia soţiei lui Iisus”.
Există și specialiști care contestă veridicitatea documentului. Unul dintre motive este acela că, din textul lizibil, se observă foarte multe greșeli gramaticale, asta relevând faptul că acela care a scris nu era un utilizator nativ al limbii copte, dar partizanii autenticității documentului spun doar că acest amănunt nu arată decât că în comunitatea creștină cu pricina predicatorul putea veni din altă parte, cel mai probabil din Grecia sau Palestina.
Pe de altă parte, însăși Karen King spune că documentul nu dovedeşte neapărat că Iisus ar fi avut o soţie, ci doar că creştinii din secolele VII-VIII luau în calcul această posibilitate: „În fragmentul descoperit se arată că şi mamele şi soţiile pot fi discipolele lui Iisus, context în care Iisus vorbeşte de soţia sa. Acest lucru demonstrează doar că subiectul era intens dezbătut în acea perioadă”, spune profesoara americană. „Tradiția creștina susține că Iisus nu a fost căătorit, deși nu există dovezi istorice care să ateste acest lucru”, a declarat King în cadrul unei conferințe, ținute la Roma, în 2012. „Această noua Evanghelie nu dovedește că Iisus a fost căsătorit, însă ridică un semn de întrebare legat de subiectul controversat al statutului marital al lui Iisus. Abia la un secol după moartea Lui a apărut această tradiție care spune că Iisus a fost celibatar”, mai spunea atunci cercetătoarea.
„În secolul al doilea a existat o dezbatere aprinsă între creștinii care credeau că Iisus a fost căsătorit și cei care credeau contrariul. Scopul dezbaterii era cât se poate de pragmatic: primii creștini încercau să-și dea seama dacă ar fi trebuit să se însoare și să facă sex”, a explicat Karen L. King. Până în ziua de astăzi, dezbaterea continuă în sânul Bisericii Catolice, în condițiile în care Vaticanul continuă să afirme că femeile și bărbații căsătoriți nu pot deveni preoți, pentru că nu ar corespunde modelului impus de Iisus. Papirusul reaprinde dezbaterile cu privire la posibilitatea ca Iisus să fi avut o soție și/sau o discipolă.
Karen King, care este specializată în literatură coptă și Gnosticism, a mai publicat articole și studii cu privire la alte două evanghelii controversate, Evanghelia Mariei Magdalena și Evanghelia lui Iuda.
Ce altceva se mai știe despre fragmentul de manuscris copt studiat de Karen King? Se pare că aparține unui colecționar care dorește să rămână anonim. Proprietarul l-ar fi descoperit într-o colecție de papirusuri pe care a achiziționat-o în 1997, fără să știe atunci mai mult despre valoarea lui. El a luat legătura ulterior cu specialiștii Universității Harvard și după primele studii, King a afirmat că e posibil ca textul să fie traducerea altuia mai vechi, scris în greacă.
http://www.revistafelicia.ro
Text: Simona Lazar
Micul nostru sejur elveţian stătea sub semnul… surprizei. Prietenul Francis Dufresne, bailli al Chaîne des Rotisseurs din cantonul Vaud, ne spusese doar atât: „Ne trezim devreme, ca să nu pierdem vaporul!”. Vaporul? Spre ce destinaţie? Numai el ştia…
În dimineaţa următoare am coborât spre cheiul din Vevey, unde acostase cel mai bătrân vas cu aburi încă activ pe Lacul Leman, „marea interioară a Elveţiei”. „Vevey”, în vârstă de… 105 ani, avea să ne ducă „vizavi”, la St. Gingolph, satul „en cheval” (ceea ce ar însemna „călare”) pe două ţări.
Când am coborât pe cheiul „satului cu dublă cetăţenie”, aveam să aflăm câteva lucruri despre originile lui. St. Gingolph (sau Saint Gingolph) este o localitate care astăzi e divizată în două: o parte sub administraţie franceză (aparţinând de Haute-Savoie), cealaltă sub administraţie elveţiană (cantonul Valais).
Numele se pare că îi vine de la Sfântul Gangulphus, care ar fi trăit ca ermit în această regiune. Atestată documentar din anul 1569, localitatea este mult mai veche, apele minerale din imediata vecinătate fiind apreciate încă din Antichitatea romană.
Deşi are două primării şi beneficiază de două sisteme judiciare distincte, St. Gingolph are şi astăzi o singură parohie, un singur cimitir, o singură biserică, ridicată în secolul al XVII-lea. Iar dacă a existat un timp când, pentru oficierea căsătoriilor religioase – ori pentru înmormântări – era nevoie de o dispensă care să permită trecerea mirilor, a naşilor şi a nuntaşilor – ori a bocitoarelor şi a rudelor şi prietenilor defunctului – dintr-o ţară în cealaltă, astăzi gheretele vameşilor au mai mult… funcţie decorativă.
Vechea gheretă a grănicerilor poate deveni oricând punct muzeal. Pe micul pod de piatră, două săgeţi indică: spre dreapta – Franţa, spre stânga – Elveţia.
Astăzi, turiştii obişnuiesc să facă popas aici special pentru a trece graniţa dintr-o parte în alta şi înapoi, după „principiul suveicii”, pe podurile care unesc cele două maluri ale micului râu Morge.
Text : Tudor Cires
Circulă din gură-n gură – și le-am văzut chiar și în presa scrisă – două povestioare nemaipomenit de hazlii și pe tot atât de neadevarate. Prima, o știți, probabil, e că Ștefan cel Mare mânca mămăligă sub stejari; a doua – că, neștiind gustul cartofului, domnitorul moldovean se ospăta cu napi!…
Haideți să vedem ce e de-a-ndoaselea în aste două nostimade. În primul rând, sunt sigur că știți, porumbul, cultivat masiv de amerindieni, a fost adus de Cristofor Columb, în cursul celor două călătorii ale sale pe continentul american – 1493 și 1496. Deci, Ștefan cel Mare, mort în 1504, mânca mămăligă, dar nu din porumb, ci de mei. Trebuie că li s-a părut foarte ciudată europenilor această cereală, porumbul, mult diferită de grâu, care, în lumea creștină, e plantă liturgică; de aici, poate și circumspecția cu care a fost introdusă în alimentație dar și denumirile sale, pe cât de aproximative, pe atât de variate. Un exemplu: din Spania, porumbul a ajuns în Turcia și în Siria, apoi în Egipt, de unde vine și varianta numelui de “grâu egiptean”, iar când venețienii l-au adus în republica serenissimă din călătoriile lor făcute la Constantinopol, i-au pus denumirea “grano turco”, grâu turcesc…
Cât despre nap, el a fost rodul unor confuzii și mai incredibile. Originar din Mexic, napul a fost trimis, în Franța, la începutul secolului al XVII-lea, de francezii canadieni care, consumându-l într-o situație-limită, s-au salvat de la inaniție. Preluat, însă, de la italieni, englezilor li s-a părut corect să-i spună “anghinare de Ierusalim”, din cauza gustului asemănător cu anghinarea dar și a cuvântului italian “girasole” (floarea-soarelui), foarte apropiat, fonetic, de numele celebrei cetății evreiești (de fapt, napul prezintă o inflorescență galbenă, asemănătoare cu cea a florii-soarelui). Napului i s-a mai spus pară de pământ (fiind confundat cu un frate al său, yaconul), “trufă de Canada” și în final, “topinambur”, cuvânt care dăinuie până azi, deși tot printr-o eroare. “Topinambur” provine din transcrierea franțuzească a numelui unui trib brazilian, Tupinambas, ai cărui reprezentați au fost aduși, ca o curiozitate, în 1613, la Paris; acest lucru l-a făcut pe naturalistul Carl von Line să creadă că planta are origine braziliană. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, raționalizarea vânzării cartofului a determinat o creștere a producției de nap, care, însă, n-a lasat cele mai frumoase amintiri europenilor, în special din cauza modului precar în care acesta a fost preparat.
După o lungă perioadă de decadență, în România, napul tinde să-și redobândească gloria trecută, de înlocuitor al cartofului și al anghinarei, laolaltă. Tuberculii lui se consumă cruzi sau fierți – în salate, prăjiți, ori sub formă de piure și soteuri. Poate fi pus la murat, pe iarnă sau tăiat felii și uscat, la soare sau în cuptor, ca un biscuit. Napul conține multe vitamine și săruri minerale, glucide și nici n-are multe calorii. Potrivit unor publicații, el se folosește ca medicament naturist, ca laxativ, expectorant, calmant, stimulator al funcției cardiace și este un excelent regulator al funcției căilor biliare.
COMUNICAT DE PRESĂ
CONCLUZII POST-TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI
13-16 MARTIE 2014
Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, desfășurat între 13-16 martie la București, a înregistrat prezența a peste 280 de companii, din 24 de țări, care au ocupat o suprafață totală de peste 16.000 de metri pătrați și un numar de peste 30.000 de vizitatori.
Tour-operatori, hoteluri și pensiuni, organizații patronale și asociații profesionale, organizații de promovare a regiunilor turistice din România, dar și prestatori de servicii de transport, cazare și agrement s-au numărat printre participanții la târg. Ne-au fost alături reprezentanții presei de specialitate și generaliste, bloggeri și scriitorii de turism.
Touroperatorii au lansat o ofertă diversă și bogată din care n-au lipsit turismul de tratament/wellness/spa, destinațiile exotice, croazierele, turismul de aventură și cel religios, turismul medical, turismul cultural, rural și de business etc.
Surprizele și spectacolele desfășurate la standurile agențiilor de turism sau a asociațiilor de promovare, i-au încurajat pe vizitatorii aflați la târg fie să cumpere o vacanță, fie să-și rezerve una.
Destinațiile interne cele mai solicitate pentru primavara și vara acestui an au fost litoralul românesc – Mamaia aflându-se în topul preferințelor – stațiunile montane și de agroturism, Delta Dunării, pachetele balneare de refacere și tratament, în timp ce destinațiile externe cele mai cerute au rămas cele din anii anteriori: Grecia, Bulgaria, Turcia, Spania.
Interesul pentru destinații exotice și apetitul sporit pentru calitate şi confort este un alt trend consolidat: circuite de lux, ofertele premium în destinaţii exotice, Thailanda, Malaezia, Singapore, Kenya – sejur cu safari, Republica Dominicană, Insulele Seychelles sunt doar câteva dintre posibilitățile pentru care au optat vizitatorii aflați la târg. Și croazierele sunt în atenția turiștilor de când produsul a devenit mai accesibil, românii preferând Mediterana, Caraibele, Scandinavia și Țările Baltice.
Declarație Lucia Morariu, președinte ANAT
“’Târgurile de turism și călătorii sunt încă cele mai importante evenimente din turismul românesc și ANAT a fost și este motorul organizării acestora. Începand cu anul 2014 ANAT a insistat pe organizarea de târguri de turism și călătorii în întreaga țară, fiind organizatori ai unor asemenea manifestări în principalele orașe din România, conform unui calendar al târgurilor stabilit încă din vara anului 2013.
La TTR, membrii noștri au ocupat o suprafață de peste 9000 mp, cu 1000 mp mai mult decât la ediția precedentă, standurile au fost spectaculoase, ofertele extrem de diversificate , așa încât am avut ocazia să luăm parte la un eveniment de ținută, de nivel cu adevărat european.
Consumatorii de călătorii, clienții noștri, ne-au apelat în număr extrem de mare cu ocazia târgului, fiind interesați nu numai de reducerile de sezon sau facilitățile oferite cu ocazia târgului, cât mai ales de calitatea produselor turistice, siguranța călătoriei, destinații noi și/sau oferte turistice premium. Facilități precum ‘’plata în rate fără dobândă”’, “zile gratuite de vacanță”, asigurări medicale, storno, transferuri sau excursii la destinație oferite bonus, au atras în mod deosebit atenția vizitatorilor, pe fondul maturizării pieței de călătorii în România, piața care se orientează din ce in ce mai mult spre calitate, nu spre cantitate.”
Târgul de Turism al României este un eveniment organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, ANAT, FPTR, OPTBR si ANTREC.
Adriana Caranfil, ANAT
Un articol de Simona Lazar
Trei zile a nuntit Sinaia cand s-a maritat fata cea mica… aaa… era sa spun “fata cea mica a Imparatului”… De fapt, mireasa a fost ultima dintre fiicele Reginei Maria a Romaniei si ale Regelui Ferdinand. Era in vara anului 1931 – trecusera patru ani de cand, in acelasi castel din munti bunul rege se stinsese din viata , cand Valea Prahovei s-a umplut de larma. Sinaia (si nu doar castelul, ci orasul intreg) era pavoazata de sarbatoare. Drapele nationale, cu insemnele regale, fluturau pe toate cladirile administrative, stalpii erau infasurati in crengi de brad, ghirlande de flori si de becuri multicolore se rasfirasera deasupra strazilor pe care alaiurile nuntasilor aveau sa treaca, iar de la gara la Castelul Peles multime de localnici si de turisti, ca sa nu mai vorbim de satenii veniti din zeci de sate dimprejur, asteptau cu flori in maini ivirea miresei.
La vremea nuntii sale, principesa Ileana numara numai 22 de ani. Avea o frumusete de statuie antica si-un zambet larg pe chip. Asa a ramas in amintirea multora dintre cei care, fie si dintr-un colt de drum, au fost partasi la nunta ei ca-n povesti.
Ceremoniile nuntii au tinut, cum spuneam, trei zile. Si trei nopti. La 24 iulie, Principesa avea sa-si aduca prinosul de recunostinta pentru tara in care s-a nascut, semnand si inaintand Regelui Carol al II-lea (fratele ei mai mare) un document prin care se angaja sa nu renunte niciodata la cetatenia romana. Momentul a fost urmat de o ceremonie de oferire de daruri, din partea familiei si a administratiei nationale si locale. Totul s-a oficiat in Salonul Florentin de la Castelul Peles. A urmat un pranz de gala. A doua zi, pe 25 iulie, monarhul avea sa dea in onoarea surorii sale, a logodnicului ei si a rudelor si invitatilor un dineu oficial, urmat de o receptie cu dans. Se spune ca sala de bal a castelului a devenit neincapatoare, atunci cand cele 300 de perechi au inceput sa se invarteasca, in ritmul valsului. Printre cei care au participat la receptie, jurnalistii vremii ii amintesc pe Regele Alexandru si Regina Marioara a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei (cele doua regine din Balcani fiind, de fapt, surorile mai mare ale tinerei mirese), apoi, doua dintre surorile Reginei Maria – Printesa Alexandra de Hohenlohe si Infanta Beatrice (aceasta din urma alaturi de sotul ei, Infantele Alfonso al Spaniei)… Si sa nu uitam pleiada de printi si printese veniti din Germania si Austria, cu care se inrudeau cei doi miri. Ah, da, uitasem sa va spun: mirele din povestea noastra este arhiducele Anton de Habsburg. Nu era el tare frumusel, dar se pare ca avea inima buna. Destul pentru blanda principesa Ileana.
Nunta, cu toate ale ei, a avut duminica, 26 iulie 1931. La ora 10:00 s-a oficiat cununia civila, ofiter al Starii Civile fiind chiar ministrul Justitiei din acea vreme, Constantin Hamangiu. Cununia religioasa s-a oficiat o ora mai tarziu. Mirele nefiind ortodox, ea a fost celebrata de arhiepiscopul catolic, monseniorul Cisar. A fost prezent insa si patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea. A urmat o depunere de coroane la Cimitirul Eroilor Militari din Sinaia (obicei… nuptial care s-a perpetuat in Sinaia decenii de-a randul), dupa care a avut loc un dejun de gala. Nu inainte insa ca alaiul de nunta princiar sa intalneasca in cale alaiul unei alte nunti, din popor, cu tarani imbracati in frumosul port de sarbatoare al Parhovei, cu carele incarcate de zestre si lautari care manuiau cu patima arcusul si acordeonul…
Principesa Ileana – devenita acum Arhiducesa Ileana – a plecat imediat dupa dejun, impreuna cu sotul ei, la Castelul Bran, cel pe care Regina Maria avea sa i-l meneasca drept zestre si mostenire. Loc in care avea sa revina de prea putine ori, insa, pana sa cada Cortina de Fier… Cat despre celelalte tavaluguri ale istoriei, care aveau sa o transforme pe frumoasa mireasa a Carpatilor in… Maica Alexandra, nu e vremea sa scriem acum.
Am tot vorbit despre sirul de evenimente prilejuit de nunta principesei. Dar… ce s-a mancat la dejunul de gala? Iata ce aflam studiind unul dintre meniurile de atunci: s-a servit “Caviar de Valcov aux blinis (Caviar de Valcov cu blinii) / Petites croustades d’Orleans (Crustade de Orleans) / Sarmalute de noces roumain (Sarmalute romanesti pentru nunta) / Dindonneau à la broche (Curcan la frigare) / Parfait Archiduchesse Ileana) Parfait Arhiducesa Ileana”. Desertul din urma a fost creat anume pentru acest memorabil moment de catre Josef Strassman, marele bucatar al Curtii Regale.
Si, pour la bonne bouche, iata si cateva dintre retetele acelei zile…
Retete:
Petites croustades d’Orleans
Crustadele se pregatesc in forme mici, inalte, din urmatoarele compozitii: din pasta pentru tartlete, din gris sau orez, din cartofi. Pentru cele din gris sau orez se umple forma complet, sa impaneaza, se dau la cuptor, apoi se scobesc in mijloc pentru a se umple dupa dorinta. Cele din orez se scobesc inainte de a fi coapte. Se pot umple cu salpicon de pasare, de vanat, cu peste, creieri, momite, raci etc., legate cu sos bechamel.
Caviar de Valcov aux blinis
Pentru prepararea bliniilor se pune intr-un castron faina de grau (200 g), in mijlocul careia se adauga 15 g drojdie dizolvata in apa calduta. Se amesteca si se framanta, se acopera cu un servet curat si se lasa sa creasca la loc cald. Cand a crescut acest aluat, se incorporeaza in el o cantitate egala de faina de secara sau faina de hrisca. Se adauga galbenusurile de la trei oua, trei linguri de smantana, sare si trei albusuri batute spuma. Se amesteca si se lasa la crescut. Se pot face blinii de diverse dimensiuni, in functie de diametrul tigaii, dar pot fi folosite si forme speciale pentru blinii, cu un diametru de 3-5 cm. Pentru preparare, se incinge putin unt intr-o tigaie, se ia cu lingura din compozitie si se prajeste (coace) ca la clatite, pe o fata si pe cealalta. Caviarul de Valcov, mult apreciat in epoca, provine dintr-o localitate din Basarabia de Sud care astazi se afla pe teritoriul Ucrainei. In perioada interbelica, Romania exporta acest caviar de Valcov, considerat unul dintre cele mai fine din Europa.
travelsfera 